S-a intamplat...
Familia mea, un singur om. Viata mea, omul acela, cateva lucruri inchise intr-o valiza si cateva carti de capatai. Carti noi.
Multe zile de lucru au trecut de la acea prima zi in care am scris ultimul meu post.
Ne pregatim iarasi de plecare. Cu multa pace.
Au trecut doar doua saptamani si deja mi-e dor de ziua in care am fost mireasa, de clipele cutremuratoare in care am purtat coroana, de buchetul de flori - care s-a uscat asa de frumos - si de fosnetul rochiei.
Ziua nuntii - cu slabiciunea, cu emotiile, cu grijile, cu agitatia, cu aplecarea totala la slujba, cu nebunia dansului la petrecere, cu scurtele noastre imbratisari si multele amanunte la care nici nu ne gandiseram, cu baticul galben daruit de nasa... ziua aceea mi-a pus stampila pe suflet. Ma uit la omul de langa mine si vad in el tot restul vietii mele. Ziua nuntii a fost, fara cliseu, fara exagerare, fara telenovela, cea mai frumoasa din viata mea.
