Dalbe si iar dalbe

o camera plina ochi cu orice...ORICE... de la fotografii pe toti peretii, ghiozdane, tehnica moderna, carti vechi si cursuri, oale, farfurii, mancare, jucarii, haine, genti si trollere, cd-uri, cutii de suc pe jos, ace de brad cazute, bradul in sine, incaltari sub pat, 3-4 paturi pe pat, o floare intr-o cana, carti postale lipite pe pereti si sprijinite pe birou si doua suflete.

clopoteii din zapada de pe geam. si bradutzul... o carte sub brad, impachetata imposibil, o bratara facuta de mana lui andrei, bocanci gemeni, rocsaci gemeni, bluze gemene... priviri gemene. doi ingerasi care ne pazesc (si care nu ocupa loc, fiindca nu se vad). colinde. ne lipsesc parintii, familia, prietenii. masa cu romanii de la biserica a inlocuit putin sentimentul de gol de aseara cand tipam ca mi-e dor de diana si sorin si rox si de mama si de tata. am inregistrat doua colinde pe care le-am trimis parintilor si prietenilor dragi. sofian si celestin muscand cu pofta din clatitele noastre cu ciocolata si andrei mandru de mine din cauza asta :)

angela si ruxi si cu nou-aparuta maria... ne-au colindat aseara si ne-au ajutat sa impodobim bradul cu fundite albastre si ingerasi albi. "imi amintesc de tine, stateai in fata mea, a fost de-ajuns o privire ce n-o pot, n-o pot uita"... asta ascult acum la casti, in timp ce andrei doarme sub o patura pufoasa.

logodna in taina unei camere pline cu tot ce am enumerat mai sus, "draga mea viitoare sotie" si fiorul meu la auzul acestei formule... parcul rece aseara fara animaluzte, fara girafe... si fara zebre. magazinul disney si galeriile lafayette. m-a abandonat la parfumuri ca sa dea o raita la bijuterii. m-am prefacut 10 minute ca imi doresc un ruj rosu, dar un prea rosu, bordeaux fara sclipici, fara efect lichid... am innebunnit-o pe tipa aia pana a venit andrei de la bijuterii. :)) la urma zice "veniti pe 26, in 5 minute se inchide magazinul si nu puteti sa luati o asemenea decizie in 5 minute. e importat rujul!" :)))) "O ASEMENEA DECIZIE"?? pe ce lume traiesc oamenii astia?

cum sa facem?

cum sa facem sa salvam lumea? ce intrebare puerila... apare pe site-ul facultatii, e un concurs de idei pt a salva lumea organizat de viitoarea capitala culturala europeana, Linz.
pai cum sa facem?
sa ascultam mai multa muzica frumoasa
sa ne privim mai mult
sa ne dorim sa facem ceea ce facem f bine
sa ne imbratisam mai des cu oricine
sa luam mai putine medicamente, ca sa ne imbolnavim mai rar
sa plangem mai mult, ca sa fim mai curati
sa pupam pe obraz o data pe luna, un negru, un arab, un asiatic... sau sa ii strangem mana
sa conducem mai prudent
sa cumparam mai putin, sa facem mai mult
sa oferim cadouri mai curand decat sa primim
sa facem copii, cat mai multi copii
sa ne rugam mai mult
sa avem grija de un animal
sa invatam multe limbi straine
sa citim multe carti
sa scriem mai mult
sa protestam mai putin
sa dormim mai putin
sa eradicam internetul si sa pastram numai emailul (fie, si google-ul :)
.
.
.

as adauga multe altele, insa acestea nu au legatura decat cel mult cu mine si cu inca vreo 2-3 oameni. ironic e ca cei care organizeaza acest "concurs de idei" ofera si finantare (in bani!!! sic) pt ideile cele mai bune. pai ideile cele mai bune, la o tema de genul asta, au nevoie de mult mai mult decat bani, cred eu...

iata, acesta a fost un post banal de la un capat la altul... vreau numai sa mai adaug ca ceea ce am scris mai sus nu e numai o utopie a mea... sau poate e o utopie, dar cu siguranta nu e numai a mea. si daca sunt mai multi care gandesc la fel ca mine, atunci totul devine fezabil...

da, deci un post banal de la cap la coada.

inchei si mai banal. Andrei, te iubesc!

anul viitor

anul viitor, cand o sa fim dl si dna, Timpul nu va deveni prietenul nostru. ci numai un pushti rautacios ramas undeva in urma, in adolescenta. anul viitor, la nunta noastra, o sa am parul lung si un coc savant. tu o sa fii imbracat in print. anul viitor vom lua bilete de avion pentru plecarea noastra... pe acelasi nume. si poate ca vom fi si foarte foarte foarte fericiti. :)

vorbe de sub patura

de sub magia paturii bleo, neuronii mi s-au incins si au inceput sa viseze.

recitesc povestea ta si rad tare :) e Craciunul ! A coborat din tren si s-a cuibarit la noi in suflete. Si de-acolo ne tot canta colinde cu vocea lui pitigaiata si calda... Ne jucam in zapada si mai facem ingerasi, si ei ne iau sub aripile lor. Lumini multicolore iti joaca in par; se aduna din ce in ce mai multe cat timp noi ne facem planuri cu mainile lipite. Te iau in brate la pranz si trecem strada dintr-o miscare, iar la apus ne poleim cu aur de la apusul romantic. Seara sa fie caldura multa, si noi invatand pe canapea sorbindu-ne din priviri.

M-am incalzit si pleoapele imi cad ... ce bine-ar fi sa pot scrie in timp ce dorm :)))) Sa scrie subconstientul meu pentru mine, sa tacaneasca tastatura si sa iasa fum. Sa visez cum noi vom fi RA peste un an, si cel mai important, cum vom fi sot si sotie... Infricosator? Nu... Tare frumos! Anul viitor vom capata un nou prieten: Timpul ! Fiindca in sfarsit va fi de partea noastra :)

o poveste

m-am trezit sub nori grosi. dar nu era frig. in vis, te incolacisem cu mainile si picioarele... si acum, in realitate, il sufocam pe marele elefant de plush mov Babar. am mers in josul colinei pana in oras, fara sa mai iau autobuzul. aproape de pod, un curcubeu. dar unul mare, lat, generos, cat tot cerul... incepea pe o parte a saonei si se termina undeva departe de tot... si era gros, cu dungi colorate, groase, ca trase de un pictor nesatios. apoi, cand inca nu terminasem de traversat podul, a inceput o ploaie grozava, sub soare, peste soare, pe langa soare, ploua cu galeata in rau si peste mine. am inceput sa alerg razand... la semafor nu se mai facea o data verde! si eu radeam cu pofta! :) si peste inca 30 de metri, s-a oprit..si iar nori grosi si iar soare... stelutze de craciun, globuri colorate cu diametrul de 2 metri atarnate deasupra micilor strazi de la langa centru, targul de craciun din parc... cu ciocolata si papusi de lemn, cu matasuri colorate si figurine din ceramica. camasa ta albastra lunga (iti multumesc ca ti-a ramas mica si ai lasat-o la mine!) falfaia de pe sub geaca. am incheiat-o barbateste, pana la ultimul nasture de la gat si mi-a tinut cald.

m-am plimbat cu tine. ma tineai pe dupa umeri si imi asezai mai bine gluga pe cap cand ploua, ma pupai pe obraz ca sa ma uit la curcubeu impreuna cu tine, suflai in sus pana incepeai sa tusesti ca sa se duca norii grosi. mi-ai luat acadele de la "marché de noel" si o esarfa de matase. eu ti-am luat un joc de lemn, din cuburi mari si colorate si o tableta de ciocolata mai mare decat un manual de romana din liceu. ai sarit in sus ca sa atingi globul cu diametrul de 3 metri si tot ce ai reusit sa atingi a fost mana mea. ai sarutat-o si apoi ai strans-o intre ale tale, fiindca era...desigur... rece. ai numarat cu voce tare clopoteii de vant din viitoarea noastra casa si ai ales 2 de la targul de craciun. mi-ai desenat-o din nou cu degetul, in praful de pe cheiul ronului, camera cu camera. eu am vrut covor mov, tu ai zis ca numai daca are si flori verzi. am ras :) am venit in camera si acum tu esti aici, langa mine, pe patura mov si ma privesti scriind si ma gadili. si eu rad in hohote si gresesc literele...

o poveste...

pentru ca iubesc !!!

Din isteria catorva ganduri de vineri noaptea tarziu, din lipsa unui jurnal fizic, din ironia ca jurnalul electronic e mai aproape pentru noi toti ... Din cauza asta, datorita acestor lucruri, ma aflu aici. Pe blog! Suspendat undeva intre realitate si fictiune, intre america si franta, dar cu gandul mereu la les rue francaise, cu inima intreaga batandu-mi nebuneste pentru o singura fiinta. Pentru Andreea!

Iubesc sa imi trec degetele prin parul tau, sa-ti las capul usor pe spate si sa te mangai ... Pozele cu tine sunt frumoase, dar nu sunt un anestezic puternic pentru realitatea imediata. De abia atunci cand ma retrag in carapacea mea, in turnul tau de fildes de unde ne aruncam pe spinarea unui armasar alb, de abia atunci cand imi aduc aminte de sarutul tau si de ochii tai, de abia atunci simt ca incep sa traiesc din nou. Amnezia pe care toata lumea o mimeaza atat de nonsalant e atat de reala! Andreea, undeva, peste oceanul de cristal, intins parca de-un capcaun, un om te iubeste. Iar dragostea este realitatea cea mai importanta, si de aceea si cea mai grea de patruns. Mi-e greu sa vad fluturasi abia iesiti din stomac pe strada. Oare chiar nu sunt? Azi am vazut un cuplu care se tineau strans de mana, si n-am avut absolut nici o reactie la ei. Stiu ce-am vazut: pe Andrei si pe Andreea de mana. Iubesc tot ce tine de fiinta ta, mintea ta, privirea ta, buzele tale. Probabil ca nu mai sunt coerent... deci punct.

in boaba noastra

O tacere de mormant in jurul meu, dimineata... mi-e dor de tine mai mult decat oricand! Te iubesc si te vreau numai pentru mine !!!

Mai vreau o data!

cu ochii inchisi

pot revedea aievea tot ce am vazut si ce-am simtit in ultimele 7 zile. Acum o saptamana si 7 ore, in micutul aeroport din Lyon, doua inimi bateau tare de tot una pentru cealalta. Doua inimi se strangeau in brate si incepeau sa creasca iarasi impreuna. La fel cum se intampla in povesti cu Fat Frumos, am crescut intr-o saptamana cat altii in ani.

Afara ploua delicat, parca sa nu ne ude prea tare. Andrei si Andreea au mers pe jos de la Batimentul G pana la gara lui Perrache, cu doua bagaje in mana. Ajunsi acolo, un aparat de poze instantanee ne-a mancat 4 euro si a refuzat sa ne dea o amintire frumoasa. Poate va gasi cineva poza noastra si o va pastra... Duminica dimineata la ora 5, intr-un scaun confortabil, soferul fluiera vesel o melodie de la radio. Cei doi A bucurau in tacere de iubirea lor, si nu le pasa ca langa ei parbrizul mare al autobuzului schimba peisajul intunecat continuu. Apoi a urmat aeroportul, check-in, security check, avionul, si multe ore in aceeasi pozitie, deasupra norilor. Rasaritul soarelui cand merg in state e un lucru minunat. Cand ma intorc, dureaza mai putin de 2 minute. :)

Unul din restaurantele lui Rabelais serveste specialitati lyoneze ... ochiul de peste dat prin faina mi-a facut cu ochiul (copyright sorin ;) in limba franceza, pana ne-a explicat chelnerita cu ochelari fumurii imensi ce inseamna de fapt. Anduieta se citeste, si nu cred ca mai stiu cum se scrie...

Emotii mici si multe imi gadilau sufletul in timp ce Andreea deschidea cadourile de la mine. Aproape toate au venit in prima seara. Cartea de jurnalism, dreptunghiuletele de celuloza scrijelite intr-o pozitie incomoda pe patul american, tricoul cu Carnegie Mellon cu care-ti sta atat de bine... Cei doi smiley pufosi s-au aruncat de-a dreptul pe noptiera cu forma ciudata de deasupra capului ei. Bomboanele de Toffifay s-au terminat in 10 minute. Ce frumos e sa daruiesti !!!

Joi a fost o zi luuuuuuuunga de TM (se citeste "teme" ;) ... Iar vineri dimineata la 7 un autobel ne cara spre Universite Lyon 2. Andreea la seminar, eu pe o banca rece in campusul ca un labirint. Vederi postale au inceput sa se contureze dupa ce m-am aventurat in libraria din campus dupa un pix. Si apoi soooooomnul... la cantina, eu cu capul pe masa, ea cu Koala pe masa, terminand articolul de 10 pagini ce trebuia predat urgent.

MacFlurry la MacDo francez, targ de carte cu carti neinteresante, balonul pocneste tare in magazinul de Ives Roches (asta era? oricum, e unul frantuzesc de parfumuri, dar unul mai ieftin) - era Yves Rocher :) ... si nu era chiar asa de ieftin :D , iar Andreea isi schimba culoarea fetei inspre rosu.

Poze. Multe poze ... gasiti aici o mare parte din ele.

Morisca colorata, morisca imensa care a devenit vedeta excursiei de la Carcassonne... abia astept sa ma joc cu ea! Jocul cu lanterna, tortul bun de tot pe care l-am devorat, toate lucrurile acestea si cele de mai sus au pus bazele unei sambete frumoase. Sorin, iti multumesc ca esti un om si un prieten adevarat !

Totul a culminat in ultima seara, cu slujba ortodoxa in romana si franceza, si parintele Catalin. Am stat de vorba cu ceilalti romani din Lyon, am glumit, am ras, si am vorbit mai calm ca niciodata. Am un respect mult mai mare pentru familie din seara aceea.

Acum, de cealalta parte a oceanului, m-am intors cu forte noi si mai mari la studii. Pentru inca 40 de zile. Vad ca si acum 2 saptamani oamenii grabiti, munciti, mereu singuri, cu iPoduri in urechi... Dar am in suflet o caldura neobisnuita, cu toate ca tristetea isi mai face loc din cand in cand. Acum sunt mai aproape de El si de Andreea.

Noapte buna copii :)

despre zilele...

a ce au mirosit zilele care tocmai s-au scurs?

de la parfumul lui andrei la cartofi prajiti, de la cel mai bun ecler din lume, la somn, de la mirosu de haine noi la cel de tamaie.

aeroportul e micutz atunci cand il strabati ca sa revezi pe cineva scump. Lyonul e mic chiar si traversat la picior, cadn o mana cada te tine in buzunarul ei si iti da pentru mana libera o manusa mare si groasa. "uite, stanga e a ta". camera de 9 metri patrati (da, cum o masurasem la carcassonne, ceva mai mare decat o masa de 12 persoane) e spatioasa cat pt doi si poate sa iti fie chiar si frig in ea daca nu esti strans intr-o imbratisare adevarata.

campusul, cursurile sunt nesfarsite cand incerci in 15 minute sa gasesti fiinta iubita intre biblioteca si cee 2-3 cafenele asa de indepartate una de alta. cursul de dupa aceste 15 minute esuate este un chin.

"la multi ani" la lumina lanternei, cu un mic tort de data aceasta cumparat. morisca in culorile curcubeului... "bucuria, copilaria, culorile, jocul... asa e iubirea lor". 2 polare la fel, marimi diferite. seara la restaurant, evitand cu greutate intestinele de nu stiu ce animal si ochii de peste cu faina.

lucrul unu langa altul, concentrarea de ore si ore si apoi discutia eliberatoare pe intuneric. oare vei fi mereu asa de intelegator?

acum cred ca ar trebui sa zbori deasupra antlanticului iarasi. nu te-am intrebat niciodata cum se vede oceanul din avion... daca se vede. dintre oamenii pe care ii cunosc, tu, cel mai drag mie, esti cel care a calatorit... poate nu cel mai mult, dar cu siguranta cel mai departe. si dintre toti oamenii acestia, tu, cel mai departe de mine, esti cel mai aproape de sufletul meu.

lumina stinsa intr-o camaruta si un preot tanar si bland face in fata noastra rugaciunile de seara. le face impreuna cu noi. daca aprinzi lumina, vezi in jur doua trollere, o butelie, un cozonac rotund, vezi un dulap plin cu carti bisericesti. o singura bancuta scunda si vreo 2 scaune. e dezordine. dar cand stingi lumina si canti in surdina, si privesti in pamant, de fapt in linoleum, nu mai vezi altceva decat magia momentului. m-am uitat din cand in cand in ochii lui andrei cu o dragoste completa, iar el mi-a intors privirea. la fel de completa. apoi vremea petrecuta pe hol, ca sa ramanem ultimii. apoi sinceritatea si regretul si linistea din metrou. si linistea din camera, la masa. si linistea somnului. si inistea noptii la 4:00 pe strazi. si linistea diminetii la 5 in autobuz. si linistea despartirii cu aceeasi privire de dragoste completa. si inistea facutului din mana, iarasi, de dupa controlul pasapoartelor. amandoi stim ca nu va mai trece multa vreme pana cand toate astea se vor fi terminat. amandoi avem acum linistea.

am sarcina sa ma interesez de unde pot cumpara si cat costa un brad, zice andrei. si adauga "pentru ca atunci cand vin eu, vom mai avea doar o zi sa gasim brad si podoabe si tot ce ne mai trebuie pt sarbatori". e in dushul de alaturi si apa fasaie si inima mea sfaraie cand il aud vorbind asa. o sa caut. o sa caut un bradutz. si o sa il gasesc, asa cum am gasit linistea.

intoarsa de la aeroport, la 7 dimineata, mi-am reluat traiul de om singur si strain de tara asta. se pare ca traiul acesta are un miros sau un semn aparte. "de unde vii?", ma intreaba un barbos. "de la o petrecere?" "nu" "abia acum te-ai trezit?" "nu" (zambesc glumet si, in acelasi timp, simt mirosul de acool) "pur si simplu te plimbi linistita?" "da" "nu vrei sa bei o cafea cu mine?" "nu, nu cred. am avut o noapte grea si tot ce vreau e sa dorm" "dar ce accent canadian e asta? esti din quebec?" "o zi buna!"... nici macar nu m-a enervat...

am dormit mult azi, poate ca sa asimilez toate amintirile, ca sa simt mai bine toate cuvintele si privirile cu valente noi. ma simteam ca un tort pus in sirop, care absoarbe tot ce ii trebuie din amestecul magic, dulce. acum sunt insiropata. si sper sa nu sec pana la iarna.

cu bine, din nou!

Car-cas-son-ne!!

La Montpellier era cald, la Carcassonne frig. Frig si Bogdan nu mai venea sa ne ia. Daria, rusoaica blonda cu ochii albastri, poate una dintre cele mai impacate fiinte pe care le-am intalnit vreodata, se plange de foame. Si mie imi este. Dupa mai bine de o ora, Fordul cu numar de Spania parcheaza in fata garii si il recunoastem pe Bogdan. Iesim din oras si se intuneca... lin de tot. Bogdan e din Belfast, nu spune mai mult de atat. Daria, din Sankt Petresburg si din Grenoble.

Dupa greata din TGV, greata din masina. In inima Frantei, intre vita de vie si padure, intre sate traversate in 30 de secunde, cu cladiri abrupte si apropiate, fugeam spre locul in care aveam sa fiu pentru cateva zile, dupa atatea saptamani, fericita si impacata. Foamea, greata si apusul peste vita de vie fara capat. Serpentine taiate curajos, de o mana care cunoaste si volanul, si drumul, fata asta blonda si subtire si pioasa de langa mine si eu, cu mintea intr-o suta de parti. Se intuneca pe cand ajungeam la manastire si era, asadar, acea perioada a serii in care nu vei mai nimic in jur in afara de umbre.

Cu genata de laptop dupa gat, m-am oprit in biserica. Prima persoana pe care am vazut-o a fost un prieten drag, cu care asteptasem atata vreme sa pot vorbi fata in fata. Am amanat insa reintalnirea pana dupa slujba.

O voce monotona si concentrata, o silueta scunda cu barba lunga, recita rugile noastre in limba franceza. Ma gandesc ca am plecat de langa Andrei, ca m-am retras pt cateva zile in inima unui sat, intr-o padure, intr-o manastire, ca sa incerc, astfel, sa fiu fericita langa el. Murmur cele cateva cantece pe care am apucat sa le invat in franceza de la bisericuta din Lyon.

Dupa slujba, ne intalnim si aproape ca nu stim ce sa ne spunem. Suntem cu totii chemati intr-o camera, unde ne lipim de o soba si, pe masura ce ni se dezgheata mainile, se dezgheata si amintirile si vechiul nostru mod de a conversa. Urmeaza un ceai lung in trei limbi (patru, cu tot cu rusa, pe care nu o cunosc), iar apoi fetele se lasa conduse la casa din padure. Miroase a fum de lemn si nu sunt paturi. Camerele goale si baile mici cu ferestre largi -fara geamuri- spre interiorul camerei (de ce, nu pot intelege ), sunt noi. Mirosul de fum e placut in casa Sf. Ana si ne instalam, aruncand rucsacurile pe jos. Ne intoarcem in camera magica, la soba, fiindca e greu sa renunti atat de usor la o conversatie pe care ai asteptat-o de luni intregi. Iar drumul inapoi spre casa cu fum placut se face a doua oara in patru. "Yellow submarine".

In prima noapte nu am putut dormi deloc in sacul de dormit (atunci de ce se mai numeste astfel??), in pozitia vierme chircit. Ganduri peste ganduri (da, chiar si ganduri-andreiutz) au intrat pe fereastra cu luna si m-au populat pana dimineata. ceasul desteptator a dat cu piciorul la singurele 15 minute de somn pe care am reusit sa le incropesc in noaptea de joi spre vineri. Aerul rece de padure, amestecul de luna cu roua si raze de soare, dimineata la tzara, dimineata la manastire, slujba la 6:30 si forfota din casa cu fum inainte de aceasta slujba, esarfa cocheta de la gat devenita pentru unele acoperamant pios pentru cap. Totul, pentru mine, nou.

Am plecat cu masina, pe bancheta din spate erau controverse despre ce muzica ar trebui sa se auda la laptop, Iris sau Laura Pausini, arabeasca sau Iron Maiden, Psalmi sau "purpuriu adanc". Am abandonat si ne-am multumit cu radioul care fasaia usor langa sofer. Sentiment de deplina libertate in parcarea de la Carcassonne, aparatul foto e al nostru, deci lumea a noastra e! Cetatea ca in povesti, pietrele, poarta, santul, crenelurile, stradutele late de 2 metri, vitrinele cu suveniruri, "fa-mi si mie o poza", "acum si tu mie", "stai acolo... nu, mai incolo, sa se vada si turnul", "hai sa va fac o poza".

Morisca lui Andrei a fost vedeta forografiilor (acum sterse) si s-a lafait 2 zile in spatele masinii. Zi de picnic. Dimitri imi vorbeste despre adevar. El spune ca exista, eu, evident, ca nu. Post-doc in inteligenta artificiala. Asta ma cucereste si imi aminteste iarasi de Andrei. Ce ora e la el acum? Cat mai e pana ne vedem? Ce face? Invata pt GRE? Doarme? Se gandeste, el oare la mine? Picnicul a stat sub semnul Andrei, aproape ca nici nu am observat ce am mancat. Costin m-a "admirat" pentru cum am reusit dintr-o singura miscare sa fac dopul de la apa minerala sa pice in pahar. Si a ras. I-am spus ca uneori mai uit sa controlez toate cele 4 membre in acelasi timp. Niste fete cantau tare langa mine. Eu imi uitasem vocea pe un gard din apropiere, asa ca m-am dus sa cant singura acolo. Pamantul se unea cu cerul, pamantul arat, gol, de toamna tarzie, pamantul unei zile insorite de la inceputul lui noiembrie. Stateam cu totii in tricou in iarba moale si supusa. M-am murdarit de pamant in genunchi si am simtit asa de tare ca sunt vie cand am vazut materia aceea vie lipita de blugii mei!!

Inapoi in maisna, descopar ca am muzica personala, la casti, fara controverse. O impartim. Nu ne plac aceleasi melodii decat cateodata. Strugurii lui Dimitri, acri, pe care eu nu i-am gustat, primele castane furate din curtea maicutelor, care nu mi-au placut, si supa lina de la cina. Am gasit ieri cu Andrei aceeasi turta dulce pe care ne-au dat-o la cina doua seri la rand, taiata la fel, in felii. Daa, aici, in Lyon, la magazinul din colt al arabului!

Noaptea lucrand (poate pentru ultima oara, totusi, sper ca nu) pentru licenta, stand langa Sorin sa termine un reportaj despre o groapa, ce cald si liniste in camera frumoasa cu soba! Numai tzacanitul tastelor, pe care il aud si acum si din cand in cand cate o soapta. Am facut grila de analiza si planul nr 2, ne-am invartit intre nr de substantive si cel de adjective, intre neologisme si "colocvialisme" pana cand tabelul a iesit ciudat de complex. :)

La 1 noaptea am tastat 555882558825858555 ca sa ramana telefoanele aprinse in padure, sa nu se blocheze tastele si, Doamne feri, sa nu mai ajungem la casa cu fum. Am adormit fericita cu gandul la cercetare, cu gandul la Andrei, pozitia vierme a inceput sa se obisnuiasca, treptat, cu stilul meu de a dormi patrat.

Sambata am evadat in patru de la manastire, in cautare de internet. Si am gasit, si am gasit si tarte aux pommes si pain aux raisins; era sa facem accident si mi s-au muiat genunchii... iarasi greata... tot pe bancheta din spate am impartit muzica, de data asta mai neutra, mai capabila sa multumeasca pe toata lumea.

Cafeaua din curte, cat de frig era sambata!! Si castane, reglat, o data la 20-30 de minute, pana seara cand am spus ca nu le suport si ca timp de o zi jumate le-am acceptat din politete si din respect pentru cel care curata la ele cate jumatate de ora. :)) Era ultima seara si a inceput forfota fotografiilor, unele cu adevarat frumoase si altele cu adevarat realiste, unele esuate complet, altele tremurate. Unele facute profesionist, aletel turistic. Toate spuneau ceva despre cele 3 zile in care invatasem sa dorm in pozitia vierme si, mai ales, sa ma rog din nou cu adevarat, sa traiesc din nou cu tot sufletul; sa plang din nou cu capul plecat intr-o biserica, sa nu am niciun fel de dorinta, niciun fel de vis, nicio ambitie.

Duminica dimineata ma astepta o tigara aprinsa sa imi spuna la revedere. Iar eu tastam in continuare 55558825525555 coborand din padure, dupa ce parasisem casa cu fum. "Numai atatea bagaje ai?" .

Pe mine insami ma aveam, atat.