luna palida

Ma aflu la un calculator strain cu tastatura germana, mai rece decat este Jubileum de obicei. Reflectand la zilele care trec, imi dau seama ca ma inaspresc inauntrul boabei mele de strugure. Vorbim mai putin, gandim mai putin, facem mai putin ... Soarele rasare si apune mereu impasibil. Paradoxal, ultimele zile au fost boeme ca niciodata. O camera mare la mansarda, intr-o casa cu scari antice. Un motan torcand atunci cand intru in casa, si care scoate ghearele daca se entuziasmeaza prea tare cand se joaca. O chitara tremura sub degetele mele, si parca anunta o noua perioada in viata mea. Daca ma uit inauntrul meu, sunt un pletos care vibreaza din spatele unei ferestruici, ferit de lumea toata. Ultimele raze luminoase ma mangaie pe fata, caci Soarele stie cum e sa-i fie Luna departe. Stie mai bine decat mine. De cand lumea. Dupa ce au trecut 5 minute de zdranganit, am crezut ca visez: stropi albi de zapada patau peisajul din spatele ferestrei... Afara ningea ! I-am simtit si eu pe pielea mea, erau aievea! Cineva acolo sus are grija de noi toti, o simt.

Ne lipseste comunicarea mai mult ca oricand. Nimicuri, detalii frumoase sau hidoase despre vietile noastre, se acumuleaza intr-un sertaras anume din inima. Daca pana acum foloseam pretextul ca internetul schimba ceva in discutia noastra, de parca s-ar uita cu ochii lu indiscreti, acum sunt fericit cand putem sa vorbim si pe mess. Mai aflu ce-ai mai facut in ultimele zile, si informatiile acestea ma anesteziaza pentru o vreme. Pana ce trece efectul ... si-mi deschid ochii iarasi la lumea inconjuratoare si aflu ca iar nu sunt langa tine. Si tocmai mi-am dat seama ca lumea cea reala este cea interioara: STIU si SIMT ca te IUBESC, si asta conteaza. Asta este motorasul puternic de sub 100 de straturi de epiderma si 5000 de straturi de ganduri. CRED cu adevarat ca vom fi impreuna, si ca vom reusi sa ne iubim, indiferent de ce se intampla acum sau peste o saptamana.

Ma simt ca motanul Shnuri, un pisoias frumusel, care are nevoie de dulcegarii sentimentale, si nu pierde orice ocazie s-o arate. Imi creste un fir alb de par in varful crestetului, numai ca in directie inversa decat ai crede: din afara inauntru. Si vreau sa vad luna palida cum se reflecta in ochii tai. Aici e aproape luna plina ... Oare la Bucuresti e o luna mai plina? Poate e o roata de cascaval alba, un bot de branza frantuzeasca la care nu vrei sa te uiti. Orice-ar fi, este undeva departe de noi, deasupra, detasata de problemele "di uomini". Are ea alte nacazuri. Fiecare cu ideile si destinul lui :-)