un fular gros in jurul gatului si manusi neasortate, pantofii nostri aluneca in noroi si in zapada murdara. e ceata groasa si se lasa din ce in ce mai intuneric si mai frig. turla nu mai apare si ne e foame. eu rad in spatele lui andrei si zic ca e tare romantic si amuzant. el rade, dar nu asa de tare ca mine :)

in curtea bisericii sunt brazi ffff inalti si pasii nostri se aud toc toc toc... pasi de zile mari, incaltari scortzoase. din boxa de langa usa rasuna glasul cel mai cald pe care il poate avea un preot. multe batrane, toate copiate la indigo si o slujba linistita de seara. la sfarsit, cateva bucati de paine "ia si de la mine, fetita mamii"...

dupa ce a plecat toata lumea, au venit oamenii nostri. cei doi. sa-ti tremure mainile si buzele fara sa poti controla nimic, sa iti vina sa plangi, iar in fotografiile de la propria ta logodna sa iti musti buzele ca sa nu rasara lacrimi. sa tii capul plecat de emotie, de bucurie, ca sa nu explodezi de prea multa fericire... sa-ti auzi numele cantat langa numele celui caruia i te promiti pt toata viata. da, poate sa sune melodramatic, poate sa fie prea mult, insa nu ... atat pot sa zic... nu....

a doua zi, cu inelele pe inelare si cu aceleasi eterne geamantane enorme, am transpirat impreuna carand si simtind. sunt la un alt "acasa" acum si nu e bine. nu e bine fara andrei, fara andrei nu e bine. n-a fost bine nici la lyon pana in ultima luna. nici la bucuresi chiar nu e bine din cand in cand.