Mi-e dor de momentul ce va veni

Deocamdata, viata mea e un paradox. Este mai implinita decat a altor oameni ... verigheta argintie de pe inelarul stang se uita la mine si ma aproba. Dar in acelasi timp e mai ciuntita decat a altor oameni ... Si mainile mele tipa nervos la mine ca "Unde ai ascuns-o pe Andreea ?!?!?" Si imi raspund in gand, avand coada intre picioare: "La Bucuresti." Si urmeaza eterna replica criminala: "Si noi pe cine strangem acum cu cele 5 brate?".

In jurul meu se zburleste la mine un apartament mare si gol. Mobilat si cu tot ce-mi trebuie, dar gol. Din biblioteca uzata se iveste o fereastra catre un taram magic, Randu-Land, care uneori ma incalzeste cand afara e frig. Dar cand inauntru e frig, nimic nu ajuta in afara de vocea ei. In afara de aerul care tasneste din plamanii ei, si imi invaluie ceafa rece. In afara de timbrul acela care nu se poate cumpara de la Posta, timbrul vocii ei, plin de un sentiment anume. Solutia e simpla... si e una singura. Familia noastra. Va umple orice goluri si ne va da aripi. Va mobila orice locuinta cu dragostea dintre doi randunei. Ne va ajuta sa cream mai mult. Sa ne sacrificam mai mult. Sa fim mai buni, pentru noi si pentru ceilalti.

Mi-e dor de momentul ce va veni !!!