La aproape o luna de la ultimul post, revin cu multa placere aici si tastez cu sete. A fost o luna rosu-aprins, o luna plina, aglomerata, inghesuita si linistita ca in povesti. Asta este paradoxul cel mare. Timpul a trecut cand foarte repede, cand foarte lent, dupa cum ne doream si noi sa scriem eseuri, sa iesim in oras, sau sa ne jucam pur si simplu acasa.
Acum nu mai suntem pur si simplu Andrei si Andreea, ci suntem logodnicii Andrei si Andreea. Intai de toate am planuit si ne-am promis unul altuia ca oamenii, langa catedrala Fourviere din Lyon, zburand deasupra orasului cu ochii si deasupra lumii cu inimile infocate. Iar mai apoi, acum 3 zile, ne-am logodit in mod oficial, la o bisericuta de la tara, in ciuda tuturor piedicilor. Suntem mai legati decat oricand unul de altul, deci mai aproape decat am fost vreodata. Dar golul de langa mine e cu atat mai mare ...
***
Eu nu prea ma pricep sa fac surprize :-) Asa ca jumatatea mea mai buna si-a dat seama ca vom urca spre catedrala cea faina din oras, sora celei denumite Notre Dame din Paris. Am coborat din furnicular (traducerea unui Andrei de la fr. "funiculaire") si am inceput sa urcam din nou. Curand am trecut de gardul metalic, iar ea a inchis ochii la rugamintea mea. Ne indreptam spre terasa cu privelistea minunata, cand am desenat o verigheta imaginara cu picioarele noastre. "Un mic ocol", i-am spus eu... Inelul statea cuminte in cutiuta lui neagra, presat in buzunarul meu drept. L-am scos, i-am aratat cateva raze de lumina naturala, si i-am aratat-o pe Andreea. Intrebarea cea mare a fost clasica: "Vrei sa ..." (completati voi :P) Am primit un "DAAAA" cu porii tremurand de emotie, si inelul si-a gasit degetul cuvenit cu usurinta.***
In dimineata de 1 februarie 2008 doamna Vreme ne spunea ca va fi frumos toata ziua. Nici nu i-am dat atentia cuvenita, si probabil ca s-a suparat. Caci dupa-masa ne-am gasit mergand pe un drum de tara, eu in pantofii lui Sorin si ea in ghetutele maron. Zapada, noroi, frig si ceata; caii de la carute ne-au urat bun venit in Jilava. Am mers noi ce-am mers si intr-un sfarsit am zarit turla bisericii care ne astepta. Am intrat la slujba si am ascultat cuminti. Iar la insistentele localnicilor, am ajuns si-n strana :-)
In timpul asta, Sorin se ducea s-o intampine pe Ligia si sa-i arate drumul. Sorin a dorit de la inceput sa fie prezent cu noi. Si asa a fost. Nu stiu cum sa-i multumesc Ligiei pentru ca a plecat mai devreme de la slujba ca sa ne vada si sa ne ajute, desi o anuntasem cu 3-4 ore inainte de marele eveniment pe care vi-l descriu. Nu cred ca doi oameni puteau fi mai potriviti decat S si L pentru a fi martori la logodna.
Usor incovoiati de emotie, am stat inaintea altarului sfant si am ascultat slujba dedicata tocmai noua. Preotul a binecuvantat verighetele de argint, si fiori ne-au strabatut sira spinarii. Un sentiment indescriptibil de pace m-a cuprins... Si deodata am fost logodnici asa cum trebuie.
No comments:
Post a Comment